Jurnal de vacanta (III): Vulcan – satul in care anotimpurile se succed mai repede

Am copilarit si trait o buna parte din viata la sat. Pe vremea aia credeam ca satul meu e cel mai minunat si ca nu exista ceva mai frumos. Recent, am descoperit Comuna Vulcan, un loc din Brasov plin de istorie si de semne ale unor vremuri indepartate, dar si cu putine elemente ale vremurilor moderne, care te face sa crezi ca traiesti intr-un timp mitic, departe de realitate.

Localitatea Vulcan se afla la o altitudine de 606 m peste nivelul marii şi este situata in sud – estul Transilvaniei, la marginea de sud – vest a depresiunii Bârsei. Hotarul se intinde la nord până la versantii sudici ai Magurii Codlei, la vest pana la platoul premergator Muntilor Persani, la est este limitat de pârâul Bârsa si la sud de fanetele si padurile Râşnovului. Mai spre sud se inalta masivul Bucegi, inalt de 2505 m, urmat spre vest de Piatra Craiului si, in imediata lui apropiere, de muntele Ciuma, inalt de 1628 m, care apartine Vulcanului.

Comuna Vulcan a fost sat liber al districtului, respectiv comitatului Brşov, astazi fiind comuna in cadrul judetului Brasov. Localitatea a fost colonizata in jurul anului 1220 de circa 10 familii de colonisti germani. Prima atestare  documentara datează din anul 1377.

Pe langa faptul ca este inconjurata de munti, dealuri si paduri, comuna uimeste printr-un aspect de basm. Casele de aici au un aspect aparte si respecta doar doua tipologii de constuctie arhitecturala: fie gasesti case care au doua ferestre si o usa mica… si in cazul lor difera doar culorile, in rest aratand identic,  fie gasesti garduri cu porti mari… foarte mari, si usite mici. 

Ce este fascinant, este ca oamenii inca mai primesc scrisori. Ba chiar au insemne pe poarta care sa sugereze locul prin care pot fi puse scrisorile. Se intalnesc pe la porti si discuta indelung, sau stau pur si simplu pe garduri si privesc la trecatori.

Copii nu am vazut prea multi. Fie sunt ocupati prin curte cu pregatirile pentru Anul Nou, fie se joaca departe de sat, cutreierand padurile. Veselia lor ramane insa „gravata” pe gardul din apropierea gradinitei, gard plin de desene ce par a fi realizate de maini foarte dibaci.

Mai multe si mai bine va vor spune pozele:

sigpic18060_5

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s