Pe vremea mamei și bunicii mele exista această tradiție, această lege nescrisă dar cunoscută și respectată de toată lumea, conform căreia femeia trebuia să preia numele de familie al soțului, după căsătorie. Îmi place să cred că în 2014 acest lucru s-a schimbat.
Nu mică mi-a fost stupoarea când am aflat de la femeile din viața mea, care sunt ceva mai în vârstă și mai trecute prin viață decât mine, că este ceva absolut normal ca eu să preiau numele de familie al viitorului meu soț după căsătorie. Doar săracul tata m-a susținut când a aflat că vreau să mă numesc la fel și după ce mă voi căsători, nu de alta, dar nu a fost în stare să facă băieți și ar vrea totuși ca numele lui să meargă mai departe și să mai supraviețuiască o generație.
Am aflat de la mama că femeile vremurilor trecute nici măcar nu își punea probleme legate de păstrarea numelui. Era un subiect tabu pentru ele și din păcate încă mai e pentru multe dintre domnișoarele pe care eu le cunosc și care au fost “învățate” de familie că nu este normal să îți păstrezi numele de familie.“Doar vedetele își păstrează numele! Tu nu ai niciun motiv să o faci”, îmi zicea bunica ori de câte ori deschideam subiectul.
Mai tristă decât asta este mentalitate unor bărbați, conform căreia ar fi «mai puțin bărbați» dacă femeia cu care s-ar căsători nu ar renunța la numele familiei ei. De parcă ar trebui să fim însemnate sau așa ceva! Sau de parcă bărbăția lui tocmai în asta constă. De cele mai multe ori, doamnele sau domnișoarele, din dorința disperată de a primi titlul de “soție”, se amăgesc spunându-și că până la urmă nu este ceva atât de important.
Tradițiile se mai schimbă!
Dacă ne-am întoarce puțin în timp, am observa că sunt diverse obiceiuri și tradiții pe care nici măcar nu le știm sau care și-au pierdut din importanță. Schimbarea numelui femeii după căsătorie este, în fond, tot o tradiție și nu ar trebuie să vedem schimbarea și adaptarea ei la vremurile în care trăim ca pe un aspect negativ. Mai mult decât atât, ar trebui să fie o alegere, nu a familiei, nu a barbatului, ci o alegere a femeii!
Motivele care pot sta în spatele unei astfel de decizii diferă de la o persoană la alta. Unele femei decid să îl păstreze pentru că au ajuns să fie relativ cunoscute și numele lor face parte din ceea ce sunt, altele pot decide că numele soțului este unul hidos și că ar fi mai mult decât rușinate să îl poarte, caz în care recomand cu căldură să încerce să își convingă partenerul să preia numele lor de familie, iar altele pur și simplu nu se pot despărți de numele lor de familie.
Personal, nu fac parte din nicio categorie de mai sus. Am decis să îmi păstrez numele de familie și după căsătorie doar pentru că alții nu vor ca eu să fac acest lucru. Este o alegere care îmi aparține și nu voi renunța la ea pentru nimic și pentru nimeni. Nu încurajez pe nimeni să facă la fel, dar le încurajez din tot sufletul pe femeile care își doresc asta dar nu au suficent curaj să spere că poate fi posibil.
eu o sa-l pastrez si o sa-l iau si pe al sotului. Si el este incantat de ideea de a avea amandoua numele noastre reunite:)
La noi, doar eu voi avea doua nume! 😀
Ce ciudat mi se pare ;))…in sensul bun :)…Ma bucur ca relatiile au inceput sa fie „mai deschise la mine” ca sa spun asa si ca partenerii accepta si modernul in relatia si in viata lor:)
el inca nu stie ca asta e decizia mea finala. Cand i-am zis prima data, nu a fost de acord! :)))))
:))) Cred ca e pentru ei e ceva socant….ma gandesc eu , ca ei in sinea lor simt ca le este stirbita barbatia;))).
Daca citesti articolul pana la capat o sa vezi ca am scris si despre asta. :))) :*
Draga mea sa stii ca te sustin! Cred ca trebuie sa ne fie respectate dorintele, oricat de ciudate si extravagante ar fi Nu ca asta e ceva extravagant, doar ca e o abatere de la traditie!
Parerea mea e ca nu conteaza. Daca baiatul sau fata isi schimba numele de familie in cel al partenereului sau daca apeleaza la calea de mijloc sa isi uneasca cele 2 nume de familie.