Nu pot sa ma abtin si sa nu intervin!

Pentru mine, vorba din popor „Vezi de treaba ta si iti va fi bine!” nu a functionat niciodata! Cand sunt pusa intr-un context in care observ ceva care nu mi se pare corect, nu pot sa ma abtin si sa nu intervin. E ceva mai presus de mine, care nu ma lasa sa-mi zic „Nu ma afecteaza pe mine direct, nu ma bag!”.

Primul moment in care nu am putut sa ma abtin si sa nu intervin, sau cel putin primul pe care mi-l amintesc eu, se intampla in copilarie, pe cand eram in clasa a cincea. Ma intorceam intr-o zi de la scoala si, in drumul meu, la un colt de strada, am vazut o fata mai mica decat mine, care avea doua codite blonde si care plangea de ii sarea camasa de pe ea.

O stiam pe fetita. Era Ileana, fata cu familia numeroasa si care traia intr-o saracie lucie, in casa din capatul strazii mele. O mai vedeam din cand in cand cum se juca pe strada si ii stiam numele pentru ca venise intr-o zi sa afle cum ma cheama. Imi era draga pentru ca era tare cuminte si pentru ca ea era cea mai mica membra a familiei ei.

– De ce plangi, Ileana? Cine te-a suparat?„, am intrebat-o afectata si furioasa pentru ca stiam ca cineva este de vina pentru suferinta ei. Printre lacrimi si sughituri (in timp ce imi arata cu mana catre un baiat de pe strada, care se indeparta de noi) a reusit sa imi spuna doar atat: „– Mi-a furat bomboanele. Doua aveam!„.

Cunosteam saracia in care traia si stiam cat valorau pentru ea cele doua bomboane pe care alti copii nu ar fi dat nici doi bani. Imi amintesc ca mi-am aruncat ghiozdanul din spate si ca am inceput sa fug cat ma tineau picioarele catre baiatul pe care ea mi-l aratase.

M-am aruncat asupra lui, l-am trantit la pamant si nu l-am lasat sa se ridice pana nu mi-a dat cele doua bomboane care nu ii apartineau. Le-am luat apoi cu grija si le-am strans in pumn, ca sa fiu sigura ca nu va incerca sa le ia inapoi. Dupa ce l-am eliberat, intr-un acces de furie, baiatul m-a lovit cu pumnul in abdomen, si-a luat ghiozdanul de pe jos si a fugit.

Nu mai stiu cat de tare m-a durut abdomenul in urma loviturii sale, dar sunt sigura ca nu o sa uit niciodata fața Ileanei, care zambea larg, desi inca avea lacrimi in ochi, si care s-a lipit de mine si m-a strans in brate cat de tare a putut ea.

Mi-a placut atat de mult senzatia de multumire pe care am simtit-o in clipa aia, incat niciodata nu a mai fost posibil sa ma abtin si sa nu intervin.

Prin clasa a 10-a, in liceu, am reusit sa impiedic un hot din tramvai sa-i fure portofelul unei doamne. Imi aduc aminte ca era una din zilele in care aveam antrenament la baschet si eu ma intorceam de la scoala. Stiu sigur ca era una din zilele alea, pentru ca alea erau singurele zile in care, daca reuseam sa prind un loc liber in tramvai, imi era imposibil sa ma mai ridic de pe scaun pana la destinatie.

Asadar, ma aflam pe scaun, intr-un tramvai nu foarte plin, ziua. Langa scaunul meu era doamna respectiva. Cu o mana se tinea de bara de langa scaun, iar in cealalta avea o punga cu diverse cumparaturi si cu portofelul ei.

La una dintre statii, in tramvai a urcat un tip care mi s-a parut dubios. Am inceput sa il analizez si am observat ca si el facea acelasi lucru, dar cu restul pasagerilor. Nu a trecut mult timp si domnul dubios s-a asezat strategic langa doamna noastra.

Se uita cu insistenta la punga femeii si apoi discret, in jur, ca sa se asigure ca nu se uita nimeni. Am inceput sa ma uit insistent la el, in speranta ca ma va observa si ca nu va indrazni sa faca nimic. Cand privirile ni s-au intersectat, ochii lui parca ma amenintau si incercau sa ma faca sa-mi mut privirea. In tot acest timp, mainile lui se indreptau catre portofelul femeii.

Pentru ca am vazut ca nu functioneaza faza cu privirea, singurul gest care mi-a trecut prin minte in momentele alea tensionate a fost si cel pe care l-am pus, in mod impulsiv, in aplicare. Am tusit pentru a atrage atentia asupra noastra, m-am ridicat de pe scaun si am poftit-o pe femeie sa ia loc, pe un ton ferm, care sa ii dea de inteles ca nu accept un refuz.

In timp ce faceam schimb de locuri cu femeia, i-am aruncat individului o privire urata si i-am spus „Pardon!”, incercand sa il fac sa se indeparteze. Doamna respectiva nu a aflat niciodata ce s-a intamplat, iar tipul a coborat (din fericire pentru mine) la prima, cu o statie mai devreme decat mine. Probabil i-a fost teama ca daca ar mai fi ramas, as fi zis ceva.

Concluzia acestor doua povesti personale le este adresata in special celor pe care ii cunosc si care DOAR AU IMPRESIA ca ma cunosc:

Dorinta de a face lucruri si faptul ca nu pot sa ma abtin si nu intervin atunci cand lucrurile nu mi se par corecte NU s-au nascut vineri seara, pe 13 martie!

___________________________________________________________________________________
PS: Pe baza acestui „defect” am fost cea care si-a „luat-o” cel mai rau vara trecuta, cand eram cu un grup de prieteni in Costinesti si am fost atacati de niste indivizi beti, care locuiau acolo. Dar despre asta poate ca am sa vorbesc altadata.
Anunțuri

5 gânduri despre “Nu pot sa ma abtin si sa nu intervin!

  1. Da, si eu reactionez la fel ca tine. Din nefericire sunt putini cei care iau atitudine. Motivele pot fi: nepasare,lipsa de educatie civica, lipsa de educatie si instructie in ultima instanta. Ma-s bucura sa existe cat mai multi tineri ca tine si imi faci o mare bucurie prin faptul ca existi si gandesti asa…Eu sunt un cadru didactic in prag de pensionare si te rog sa ma crezi ca ceea ce ai scris incepand cu Radulescu M., m-a uns pe suflet. Iti urez multa sanatate, incredere in ceea ce faci pentru ca o faci foarte bine si sa continui demersul inceput. Sunt alaturi de tine.

    prof. de limba franceza Valentina Ragalie

      • Draga Adriana Sandru
        Este minunat ca te implici in viata cotidiana si ei atitudine.DAR CA VIITOR JURNALIST AR TREBUII SA FII MAI ATENTA cand ei,,atitudine,, fata de personalitati indiferent de domeniul in care activeaza.
        Ce stii despre d-na Mihaela Radulescu?iN PRIMUL RAND DOMNIIA SA ESTE UN JURNALIST MEDIA REDUTABIL.Cred ca de abiai paseai in CLASA A NOUA CAND DUMNEAI realiza o serie de interviuri cu somitati a elitei romanesti.A fost implicata in foarte multe activitai umanitare si a aratat ,,lumii..ca in Romania sant oameni care se implica in viata sociala SI CE ESTE MAI IMPORTANT chiar schimba niste mentalitati.
        Dupa felul care te-ai exprimat te indrepti spre jurnalistica ,,ieftina ,,de can-can care aduce intradevar bani dar care face foarte multe compromisuri care murdaresc ideea de jurnalism.
        Sigur ca un jurnalist poate sa critice sau sa laude anumite fapte caci asta este menirea lui, dar modul cum o face ii da valoare de un bun ziarist.Cui ii foloseste verbul tau sarcastic la adresa d-nei in cauza?Ce anume ai realizat arucand cu ,,constatari,,jalnice ca sa-ti folosesc langajul .Ai reusit sa schimbi ceva?Pe baza celor scrise ai vrut sa iesi in evidenta dar intr-un fel care crede-ma nu-ti face cinste.
        Sper si imi doresc sa devii un jurnalist adevarat de atitudine si care sa inbogateasca presa romaneasca prin pertinenta scrisului curat fara atacuri urate la persoana.Si ni uita ca toti imbatranim si ca daca judecam urat oamenii in acelasi mod vom fii si noi judecati.
        Cu dragoste o doamna tanara inca la varsta a treia.
        Gabriela

  2. Nu stiu de ce, dar ma regăsesc si eu în astfel de povesti.:) dar cred ca e bine, cred ca este corect sa te implici si sa nu fi indiferent. Doar așa se pot schimba lucrurile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s