Dragostea nu este minunată!

Diverse definiții ale iubirii ne sunt însămânțate în creier prin intermediul filmelor sau al cărților. (Uneori și prin intermediul lui Tony Poptamas.) Toate, dar absolut toate, prezintă dragostea ca fiind cel mai înălțător sentiment și ca fiind cel mai frumos. Toate teoriile despre dragoste sunt superficiale și manipulatoare.

Cum să te fac să înțelegi că dragostea nu e minunată? Gândește-te la momentele alea de dinainte de a te îndrăgosti. Gândește-te la flirt, la încărcătura emoțională și sexuală pe care ai simțit-o în prezența unui om care se află pe aceeași lungime de undă cu tine. Gândește-te la atenția și interesul care veneau din ambele părți. Îți amintești cum era?

Și atunci de ce ai decis să strici și să te îndrăgostești? Pasul firesc după ce te îndrăgostești, nu e doar un cerut de număr de telefon sau schimbarea statusului de relație pe Facebook. Pasul firesc este distrugerea a tot ceea ce a fost până în punctul respectiv și construirea a ceva cu totul diferit. Frumos în felul lui, dar diferit.

O dată ce te îndrăgostești, se duc naibii fluturii din stomac. Se urcă la cap! Și acolo, fluturii ăștia declanșează sentimentele pe care sunt sigură că le știi: gelozie, posesivitate, nevoia de control, acomodare, liniște și siguranța aia care ucide inițiativele și spontaneitatea.

Nu te îndrăgosti! Dragostea nu este minunată și atât! Dragostea e complexă și dacă nu ești pregătit/ă, s-ar putea să nu îi faci față.

Anunțuri

10 gânduri despre “Dragostea nu este minunată!

  1. Eu eram un dezastru la flirt inainte sa il cunosc pe Radu, el a fost singurul cu care am avut un clic de la bun inceput. Parca ne cunosteam de o viata si ne revedeam.

      • Numai aşa, de amorul discuţiei, gelozia nu este un semn de iubire. Nici posesivitatea. Sunt porniri intrinseci care nu depind de „partener”, ci sunt doar manifestări a propriei nesiguranţe.
        Dar sentimentul absolut pe care poţi să-l atingi, din perspectiva mea, e sentimentul de cădere. Prăbuşirea.

      • Legat de asta: „Nici posesivitatea. Sunt porniri intrinseci care nu depind de „partener”, ci sunt doar manifestări a propriei nesiguranţe.”, nu sunt neaparat de acord! Uneori, chiar si atunci cand stii ca va fi doar al tau, pentru ca ti-a demonstrat de-a lungul timpului ca nu pleaca nicaieri, devii posesiv si gelos, si in cazuri de acest gen cred ca este vorba de orgoliu. Orgoliul ca ceva sa fie doar al tau si atat.

  2. Hmmm, interesant subiect, sunt multe de spus. Dragostea este minunata doar daca este reciproca si rezonezi foarte bine cu persoana in cauza, altfel da, poate fi ceva care sa te necajeasca si sa nu ti se mai para ceva minunat. Totul tine de chimie, de disponibilitatea de a lasa de la tine uneori si cred ca si de destin, pana la urma. Cand e sa fie si sa se intample, este si se intampla. Oare cine poate sa faca ceva ca inima sa nu se indragosteasca? Ti se intampla intr-o clipa.
    Oare ti s-a intamplat tie sa traiesti o dragoste neimpartasita? Altfel de ce ai spune asta? Toti vedem un lucru minunat in a te indragosti! Fluturasii din stomac se pot transforma in acea frumoasa senzatie ca apartii cuiva pentru totdeauna si nimeni si nimic nu poate schimba asta. Eu de 10 ani simt la fel ca in prima zi si nu am semne ca va fi altfel nici peste alti 10. Totul s-a intamplat treptat, nu intr-o clipa, dar inca de la inceput am simtit ca el este Acela. Mult noroc, draga mea, deschide-te si traieste din plin, fara temeri, pentru numai asa se intampla lucrurile unice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s